Fermierii vor beneficia de garanţii de stat în procent de 80% din valoarea creditului de producţie pentru procesarea produselor şi realizarea producţiilor agricole, începând din 2018, impactul estimat al acestei măsuri fiind de 87 de milioane de euro, potrivit Programului de guvernare 2018-2020.

“Programul de stimulare a producţiei vegetale, zootehnice şi a acvaculturii prevede înfiinţarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanţii de stat, respectiv acordarea de garanţii de stat în procent de 80% din valoarea creditului de producţie pentru: realizarea producţiei agricole şi procesarea produselor agricole, realizarea investiţiilor cu finanţare europeană, realizarea altor investiţii în ferme şi achiziţia de teren agricol”, se arată în document.

Dobânda pentru un astfel de credit de dezvoltare este de 2% peste dobânda ROBOR la un an, iar plafonul maxim de creditare este de 3 milioane euro.

Durata programului pentru acest tip de credit se va întinde pe 8 ani, iar beneficiarii vor fi 10.000 de societăţi din agricultură, zootehnie şi acvacultură.

către articolul din Capital