În cadrul târgului INDAGRA a avut loc o întâlnire a pomicultorilor organizată de Casa Olandeză a Pomicultorului, o inițiativă lăudabilă care are loc de câteva ori pe an și care își propune dezbaterea unor probleme esențiale privind implementarea proiectelor ce vor fi finanțate din fonduri europene.
De această dată în vizorul specialiștilor a fost Submăsura 4.1.a – Investiții în exploatații pomicole.
„Fără aceste întâlniri riscăm să rămânem cu proiecte scrise și nefinanțate. Lucrurile merg bine și, cum am informat și Ministerul Agriculturii, suntem surprinși de interesul mare care s-a născut în acest an, avem deja peste 300 de proiecte depuse. Mai sunt câteva lucruri de cizelat în ceea ce privește costul standard și de pepinieristică. Problema pepinierelor pomicole nu a fost inițial gândită, dar dacă la mijlocul acestei Submăsuri 4.1.a există pepiniere care doresc să fie susținute financiar e foarte bine și vom scrie aceste costuri standard și aceste ghiduri“., declara pentru Lumea Satului, la finalul întâlnirii.
Făcând o analiză a ceea ce s-a întâmplat din 2015 până în prezent, concluzia este că nu există niciun contract finalizat, ci doar plăți parțiale.
De ce? Cauzele sunt multe: birocrația, numărul mare de documente solicitate la momentul depunerii dosarelor, termenele foarte lungi de obținere a acestora, lipsa materialului săditor certificat, lipsa firmelor specializate în execuția integrată a lucrărilor de înființare și a personalului calificat în pomicultură.
„Inițial, când am gândit acest proiect și am văzut suma, speram ca suprafața de livadă până în anul 2020 sau imediat după să fie de peste 10.000 de hectare. Acum, în 2017, ne aflăm la jumătatea perioadei de susținere financiară și putem spune că s-au făcut proiecte, s-au avizat pentru jumătate din bani, însă, dacă ne uităm la suprafață, aceasta este de până la 4.000 ha. Acest lucru înseamnă că sunt foarte multe alte cheltuieli care se fac în afară de materialul săditor.
„Dacă Polonia se bucură de bazine pomicole de 40.000 de hectare pe o singură specie – măr, România, cu cele 10.000 ha de livezi pe care sperăm să le ridicăm cu această submăsură din PNDR, face doar un mic progres. Înseamnă puțin, dar în același timp mult, pentru că se reîncepe refacerea suprafețelor pomicole. Venim de la peste 300.000 ha, de la un ritm de plantare de 4.000-5.000 ha/an, și nu sunt nostalgic. Asta s-a întâmplat în România. Cu acest pas ne întoarcem la refacerea acestor livezi, este doar un început“, remarca și Mihai Coman.
Tot în cadrul acestei întâlniri s-a vorbit despre dorința ca acest program pomicol să se continue și după 2020.
„România are obligația ca, acolo unde trebuie, să continue negocierile pentru reluarea acestei submăsuri sub o formă sau alta (PNDR sau reconversie), spunea Mihai Coman.
- Valoarea celor 327 de proiecte depuse în sesiunea mai – august 2017, cu prelungire până la 30 septembrie, se ridică la 149.388.858 euro. Pentru aceeași Submăsură 4.1 a – Investiții în exploatații pomicole se va deschide o nouă sesiune în luna decembrie a acestui an și, conform deciziilor adoptate în cadrul Comitetului de Monitorizare desfășurat în luna septembrie, alocarea aferentă pentru anul 2017 este de circa 85 mil. euro.
- În topul investițiilor pomicole ca suprafață stau 3 specii: afin, nuc și alun, dar în aceeași măsură ca număr de plante avem cireșul și mărul. Pentru afin, nuc și alun materialul săditor se produce în România, dar pentru măr și cireș, fiind vorba de soiuri universale, pomii certificați pot fi cumpărați și de la pepinierele din Europa. Vorbim desigur de soiurile care au fost testate și sunt avizate de rețeaua de stațiuni pomicole din țară.
„Ar trebui făcute demersuri ca în 2020, în noul program european, pomicultura să ocupe un loc important și să fie alocată o sumă mai mare.
Să ne uităm la Polonia sau mai bine la Republica Moldova, care are 20.000 ha numai de nuc și toate investițiile sunt făcute pe fonduri rambursabile de la Banca Mondială, în timp ce noi mai avem 2.000 ha de nuc.“
Pentru creșterea gradului de accesare a acestei submăsuri oficialii români au operat o serie de simplificări, dintre acestea enumerăm: au eliminat obligativitatea folosirii soiurilor testate științific, se permite procesarea fructelor provenite de la terți, nota de favorabilitate a scăzut de la 2.4 la 2.0, scăderea dimensiunii fermelor eligibile de la 8.000 euro la 4.000 euro, creșterea plafonului de sprijin pentru pepiniere de la 600.000 euro la 1.050.000 euro, permiterea utilizării materialului de plantare fructifer CAC pentru alun și nuc pentru sesiunile deschise în anul 2017.
Problema este dacă, la momentul implementării proiectelor, va exista suficient material săditor certificat pe piața din România. Mai ales că în această perioadă este un termen de refacere a plantațiilor mamă și fiecare stat a semnat ordine care au copiat niște directive europene prin care se îngrădește suprafața totală cu material săditor standard sau CAC (necertificat).
Am cerut părerea specialistului pentru a obține o perspectivă a demersului început în acest an prin Submăsura 4.1.a întrebând cum va arăta sectorul pomicol în 2020. Iată și răspunsul:
„În 2020 toate livezile părăsite vor fi defrișate, lucru deosebit de important, pentru că ele reprezintă o sursă importantă de boli și dăunători în România. Să nu uităm că după 1990 ne-am trezit cu 300.000 ha, din care în anul 2000 o bună parte erau părăsite. Ele și-au făcut ciclul de 20-25 de ani. Va fi o pomicultură mult mai modernă, nu ne trebuie suprafețe mari, ci pot fi și mai mici, dar cu densități mari, intensive, superintensive cu 3.000-4.000 de pomi/ha. Nu vom ajunge să acoperim cererea de fructe, investiția în pomicultură necesită răbdare, de aceea este obligatoriu încă un ciclu de dezvoltare pentru a putea vorbi de un consum de 60-70% din producția internă.
„În opinia mea, programul pomicol merge bine, doar că lungimea sesiunilor ar trebui să aibă 6-8 luni pentru că este un proces anevoios. Trebuie foarte multe documente, studiu pedologic, ridicarea topo, curbe de nivel, studiu hidrogeologic și proiectul tehnic, ceea ce durează dacă vrei să faci proiecte bune, implementabile și, în final, de succes. Din păcate, multe dintre proiectele depuse le-am văzut, sunt proaste, nu vor fi un succes pe termen lung. Am remarcat totuși disponibilitatea celor de la AFIR de a mai elimina din documente și a le munta către faza de contractare, pentru că nu sunt esențiale la faza de depunere. Ceea ce nu merge bine este implementarea proiectelor, procedurile nu sunt foarte clare pentru acest stadiu sau, mai bine spus, sunt clare la nivel de procedură, dar nu sunt înțelese de experții din teritoriu, fiind un domeniu nou pentru ei. Au primele cereri de plată, primele dosare de achiziții. La celelalte măsuri au avut timp să învețe din 2004 până în 2017.
Implementarea merge greu, niciun proiect nu este finalizat, dar acesta nu este un semnal de alarmă foarte mare pentru că mai avem 3 ani de implementare. Pomicultura va absorbi toți banii, ba chiar ar trebui făcute demersuri la nivel de secretari de stat care merg la Bruxelles să pregătească o cerere suplimentară pentru cei 10% care se pot obține ușor pe această măsură și eventual banii necheltuiți pe alte măsuri să fie realocați pomiculturii. Spun asta pentru că o livadă este o investiție cu impact economic, are o durată de minimum 18 ani la superintensiv până la 80 de ani la afin sau alun“, a afirmat Mihai Ciobanu, consultant pe fonduri europene.
