Termenul propus pentru finalizarea tuturor plăților pentru avansul APIA 2017. Ministrul agriculturii Petre Daea a înaintat în spațiul public o dată până la care funcționarii agenției vor încerca să achite integral prima tranșă din subvenții pentru toți fermierii eligibili la această fază de plăți.
”APIA trebuie să finalizeze plățile până la 30 noiembrie, însă cu siguranță, prin organizarea noastră, prin eforturile și angajarea specialiștilor, dar și prin dorința de a da la timp subvențiile, ne propunem să finalizăm plata avansului cât mai repede cu putință, respectiv până la începutul lunii noiembrie. Avem toate fondurile necesare, banii sunt asigurați, sunt în cont la APIA și vorbim de câteva sute de milioane de euro. Totul este organizat, dar este important să avem răbdare pentru că nu putem da banii într-o singură zi pentru toți fermierii”, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea, pentru Agerpres.